Când a fost inventată oglinda? Mult mai târziu decât ai crede

Ce ne-am face fără acest obiect care, cu o sinceritate brutală, ne arată când părul ne stă groaznic sau când ne-a rămas ceva între dinți? Când a fost, totuși, inventată oglinda?

În ciuda faptului că pare o invenție oarecum simplă, oamenii au fost nevoiți să se privească în băltoace pentru o perioadă surprinzător de lungă. Abia în 1835 a fost inventată oglinda așa cum o știm astăzi, când chimistul german Justus von Liebig a inventat o metodă de aplicare a unui strat subțire de argint pe suprafața unui geam.

• Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile maghiare
• Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”

Înainte de acel moment, oglinzile erau mult mai elementare și nu erau ceva des întâlnit, în special printre membrii mai săraci ai societății. Capacitatea de a vedea cum arăți fără un bazin de apă a fost un lux accesibil doar celor bogați, scrie IFL Science.

Înainte să fi fost inventată oglinda modernă, aceasta era considerată un obiect magic

Primele „oglinzi antice”, care erau puține, au fost create din obsidian lustruit. Prima dată cunoscută când oamenii au folosit această metodă a fost acum 8.000 de ani, în Anatolia, în zona Turciei de astăzi.

Popoarele din vechiul Mexic au folosit aceeași metodă, deși pentru ei oglinzile erau văzute ca instrumente magice, prin care puteau fi privite lumile zeilor și ale strămoșilor lor. Zeul Tezcatlipoca („oglindă fumegătoare”) a fost înfățișat cu o oglindă din obsidian deasupra pieptului, prin care putea vedea totul, inclusiv gândurile oamenilor, evidențiind misterul și importanța pe care oamenii din vechiul Mexic o acordau uneltelor.

Oglinzile create prin lustruirea cuprului au fost fabricate în Mesopotamia (Irakul de astăzi), precum și în Egipt, în jurul anilor 4000-3000 î.Hr. și au fost făcute din piatră lustruită în America de Sud la aproximativ 1.000 de ani după aceea.

Primele oglinzi de sticlă

Oglinzile de sticlă au fost menționate de către autorul roman Pliniu cel Bătrân în secolul I d.Hr. (uneori predispus la exagerare), deși nu erau la fel de reflectorizante ca oglinzile din zilele noastre, distorsionau imaginile și, la fel ca omologii lor din metal și obsidian, erau cu siguranță cu mult mai mici.

Unele culturi din întreaga lume au trebuit să aștepte până după 1835 pentru a experimenta bucuria de a se uita la propria față, și nu toate au fost bucuroase de acest lucru.

Omul speriat de oglindă

În 1935, Jack Hides, un explorator care a condus o expediție în Papua Noua Guinee, a luat cu el o oglindă, unul dintre multele obiecte cu care plănuia să facă troc. Prima persoană care s-a uitat în oglindă, un bărbat pe nume Tebele, s-a uitat la ea cu fascinație, până când un lider din trib, Puya, a cerut să se uite la ea și a sărit imediat înapoi, uimit de ceea ce a văzut.

El i-a cerut lui Tebele să țină oglinda în unghiuri și la distanțe diferite, înainte de a decide că dispozitivul este prea periculos pentru oameni și i-a cerut lui Tebele să returneze oglinda, ceea ce Hides a considerat a fi o insultă.

Puya credea că oglinda era un obiect magic adus de strămoșii morți, în timp ce Hides credea că Puya era un vrăjitor care controla alți membri ai tribului cu puterile sale atunci când Tebele a returnat oglinda.

Vă recomandăm să citiți și:

Rețetele de machiaj ale egiptenilor antici erau mai complexe decât se credea până acum

Oamenii preistorici gravau imagini pe tăblițe de piatră la lumina focului, în urmă cu 15.000 de ani

Cea mai veche relatare despre aurore, descoperită în documente chinezești vechi de 3.000 de ani

Cum a apărut civilizația? Cercetătorii au propus o nouă ipoteză controversată